în toleranță

dumnezeu ma stie. ma are in vedere ca pe unul care "L-a vazut"! dar care nu si-a taiat radacinile,
care a uitat ca pluteste, ca din materie nu se face niciun Isus.

>>uneori sint foarte lucid. tentatia nu ma mai atinge, lumea mi-e placuta si o inteleg. sint calm,
nu coleric. revin printre oameni. nu-i mai cred niste prosti, n-am nimic cu nimeni si ii iubesc pe toti,
deoarece-mi sint asemanatori in infatisare si scop.
impreuna prin viata, de mina, pina la moarte.

>>ma tot gandesc cum sa fac sa ascund de cei dragi tot ce-am facut impotriva lor, dincolo, cind voi trece...
e imposibil, imi repet, la judecata trebuie sa-ti asumi toate faptele din rechizitoriu.
nu exista judecata fara probe. speranta mea ramane in circumstantele atenuante, gen - amnezie,
incapacitate temporara de a intelege legea lui dumnezeu,
delir,
idiotenie.

>>cine sint eu sa te iubesc? cine-i tradatorul care incearca sa-ti intinda mina?
cine-i sarpele care se unduie pe chipul tau desenat pe nisip? sterge-ti lacrimile,
suflete, TU esti imun la veninul acestui sarpe. lacrimile tale-l vor face sa-si inghita amarul
si sa se devoreze in sine precum urobor.

>>e frumos sa ma gindesc si in urma, nu numai inainte si dupa. e frumos sa stii ca in spate, pe umeri,
duci o irepetabila succesiune de fapte ca a ta. trebuie evitata ideea de inutil aici. dimpotriva,
ma afund in val si nu ies la suprafata decit sa mai salut un trecator, o trecatoare.

>>pasiunile ne delimiteaza.

>>repsihanaliza. nu e rau cu tipare, dar nici fara ele nu-i rau. uneori tiparele ne plafoneaza pentru ca
nu ne lasa sa iesim din ele, e mai greu sa rupi cu ele, dar nu imposibil. ramii o data toata ziua la gandul ingenuu... dar te las pe tine sa-ti alegi. daca ti-as spune am incepe sa cream tiparul. o sa-mi spui ca te incadrezi intr-un alt fel de tipar, al tau insuti. e-adevarat.
totusi, tiparele personale le exced pe cele generale tocmai pentru ca au o relatie intima,
sint din aceeasi gena cu individul.

imi face bine sa ma reintorc la ego. nu exista decit un singur ego: cel care te tine legat
de radacini. restul, e o fatada, aproape ridicola daca te uiti din unghiul etern al metafizicii,
dar foarte pragmatica si pregatitoare daca o luam ca lectie de iubire si recunostinta pentru
alternativa la eternitatea in care nimic, dar nimic...nu e.
atunci cind timpul se opreste, pe ochii mei inchisi, cind ma conectez la genealogie, cind ma deconectez de curgere.
nu-mi mai pasa decit de mine, ma regasesc in cel mai pur egoism, in cea mai curata suflare, in imediatul cel mai imaculat.
e atit de bine sa te-nconjori de rupere, sa te zmulgi intr-o cadere libera in vid. vidul e demostratia eternitatii in palpabilul trecator, e momentul nostru de zei,
eterni pentru o clipita!
hai copile, da-mi mina, vino inapoi, in uter, apoi zboara perpetuu si da de veste ca lumea continua sa dispara in umbra, ca nimic nu se mai intoarce, dar ca totul ajunge de unde-a plecat: din veci vecilor in eternul palpabil pentru viata, de neatins pentru eternitate: pamintul.

uneori, doar uneori, ma gindesc cum ar fi, cum ar fi sa mor pentru o clipa;
ca si cum mi-as scalda fata intr-o oglinda subtire de apa dincolo
de care un vis se-nfatiseaza! din moment ce ne gindim atit de des la raiul mult asteptat,
din moment ce ne tragem din vremuri imemoriale, din moment ce totul se rezuma la o
realitate la care aderam vrind-nevrind (dreptul la nastere ni se da fara a ne cere parerea,
fara a sti dinainte ce ne asteapta). sau, probabil ca stim, probabil ca viata ni se infatiseaza spectaculos,
apoi dupa ce o acceptam, dupa ce ne rupem din nefiinta, uitam c-am acceptat, uitam ce mult ne-am dorit sa o traim,
ce mult ne-am dorit sa fim dumnezeii propriei noastre vieti prin liberul arbitru,
prin dorinta de-a avea dorinta, de-a incerca sa ne pregatim o eternitate de amintiri atit de placute,
la care sa vrem sa ne reintoarcem.
Dar scenariul nu va fi niciodata acelasi,
doar oamenii vor incerca mereu sa rupa cu eternitatea pentru citeva clipe de dragoste de viata,
betie a simturilor, dor de palpabil, dor de forme, dor de frumosul din forme, dor de frumosul doar imaginat. Daca gindurile care se nasc se intrupeaza in cele mai perfecte forme, cele care nu se nasc ramin intodeauna icoanele unei melancolii de a redeveni dumnezeu pe pamant.

De Deus. De Natura.

o succesiune de iubiri, un etern deziderat
intr-o multime de alte trairi, in cercul umanizat
dar fara dumnezeu.
intre ei oamenii, intre ei si dumenezeu e dragostea
dragostea pe care EL le-a impartasit-o dindu-le viata.
asemanarea dintre noi si dumnezeu nu este chipul,
pentru ca dumnezeul nu are chip, fiind intrupat direct in eterna dragoste de oameni,
el fiind doar pentru noi si -a noastra mantuire in clipele scurte pe care acum, de exemplu,
eu, modesta particula de viata, le traiesc pina la picioarele lui. pe care nu le spal cu lacrimi de tristete, ci numai de iubire.

Libido

cu cit libidoul este mai agresiv, cu atit impotrivirea la suprematia-i devine mai apriga.
in punctul culminant al luptei deja ai pierdut. sechelele de pe retina psihicului sint regresii
de coabitare cu tine insuti si cu ceilalti. mai simplu ar fi sa integrezi libidoul in acceptare,
apoi sa-l descarci cu prima ocazie.

3.3 in perioada pina la renastere

dumnezeu este mai aproape de mine ca niciodata. totusi eu sint atit de departe de el!

NEXA

din indepartatul atemporal
in ruga tacuta se alatura
un schimnic si o magdalena in uver-tura,
cu un toiag si o bucla de nuri; ancestral,

ca un stigmat singeriu,
la cuibul ultimei suflari,
fecioara indura chinul pre-facerii,
din fiinta in chip de Dumnezeu;

chip din chipul LUI,
intrepatrunse cu venin,
fiintele inaintau cu cerbicie
in itele unui dincolo-de-viata
inseparabil de meta-starea
dez-iluziei.

Insight

Limited in time means so powerful before Death
but so week against Eternity

utopie

cum sa impletesti din ite de-ntuneric un complot impotriva luminii datatoare de viata:
se ia o noapte, se scutura de stele iar cu puterea mintii intrepatrunzi in cercuri fire de eternitate.

ce-i (travestit) frumos si lui Dumnezeu ii place

Destainuiri la gura prapastiei

infuzie de migdale amare/
in sfinte potire/
cu miracole la sin/
de nocturne fecioare/
intinse/
pe capite crude de fin./

al noptii eterne tipat/
desfira linistea;/
fiori reci prin fire trec./
cu daimonul ranit, descatusat,/
mirele
se destainuie: sapte furii petrec,

in hora nebuna
prinosul pe care azi, umil,
la talpi de ambrozie il depun;
umbre caste se-aduna
mina
palida sa-i sarute:mirele-i nebun!

mirele-i nebun...;incet,
incet toti eonii se retrag
in vagauni imemoriale;
nici urma de bocet,
in ochii goi,
doar lacrimi mercuriale