Untitled

imi face bine sa ma reintorc la ego. nu exista decit un singur ego: cel care te tine legat
de radacini. restul, e o fatada, aproape ridicola daca te uiti din unghiul etern al metafizicii,
dar foarte pragmatica si pregatitoare daca o luam ca lectie de iubire si recunostinta pentru
alternativa la eternitatea in care nimic, dar nimic...nu e.
atunci cind timpul se opreste, pe ochii mei inchisi, cind ma conectez la genealogie, cind ma deconectez de curgere.
nu-mi mai pasa decit de mine, ma regasesc in cel mai pur egoism, in cea mai curata suflare, in imediatul cel mai imaculat.
e atit de bine sa te-nconjori de rupere, sa te zmulgi intr-o cadere libera in vid. vidul e demostratia eternitatii in palpabilul trecator, e momentul nostru de zei,
eterni pentru o clipita!
hai copile, da-mi mina, vino inapoi, in uter, apoi zboara perpetuu si da de veste ca lumea continua sa dispara in umbra, ca nimic nu se mai intoarce, dar ca totul ajunge de unde-a plecat: din veci vecilor in eternul palpabil pentru viata, de neatins pentru eternitate: pamintul.