Untitled

uneori, doar uneori, ma gindesc cum ar fi, cum ar fi sa mor pentru o clipa;
ca si cum mi-as scalda fata intr-o oglinda subtire de apa dincolo
de care un vis se-nfatiseaza! din moment ce ne gindim atit de des la raiul mult asteptat,
din moment ce ne tragem din vremuri imemoriale, din moment ce totul se rezuma la o
realitate la care aderam vrind-nevrind (dreptul la nastere ni se da fara a ne cere parerea,
fara a sti dinainte ce ne asteapta). sau, probabil ca stim, probabil ca viata ni se infatiseaza spectaculos,
apoi dupa ce o acceptam, dupa ce ne rupem din nefiinta, uitam c-am acceptat, uitam ce mult ne-am dorit sa o traim,
ce mult ne-am dorit sa fim dumnezeii propriei noastre vieti prin liberul arbitru,
prin dorinta de-a avea dorinta, de-a incerca sa ne pregatim o eternitate de amintiri atit de placute,
la care sa vrem sa ne reintoarcem.
Dar scenariul nu va fi niciodata acelasi,
doar oamenii vor incerca mereu sa rupa cu eternitatea pentru citeva clipe de dragoste de viata,
betie a simturilor, dor de palpabil, dor de forme, dor de frumosul din forme, dor de frumosul doar imaginat. Daca gindurile care se nasc se intrupeaza in cele mai perfecte forme, cele care nu se nasc ramin intodeauna icoanele unei melancolii de a redeveni dumnezeu pe pamant.